Vladimir Marinescu august 8, 2017 – Postat in: Autori

Este doctorand la Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara, avocat, membru al Baroului Timiș, Titular al Cabinetului Individual de Avocat Marinescu Vladimir Daniel și reprezentant în Romania al A-Law Internationaal Advocatenkantoor. Studii: Absolvent al Facultăţii de Drept și științe administrative, Universitatea de Vest din Timișoara (2005), a urmat cursurile unui masterat cu specializarea Dreptul Afacerilor la Facultatea de Drept și științe administrative, Universitatea de Vest din Timișoara, absolvit în anul 2007. Este doctorand…

Află mai multe

Horațiu Sasu – Postat in: Autori

Este jurist şi economist, consultant în afaceri (resurse umane, fiscalitate, managementul performanţei). Din anul 1998 până în prezent a fost consilier juridic, consultant în afaceri și management pentru mai multe societăţi române şi mixte, precum și lector pe probleme specifice de afaceri în cadrul unor cursuri de Director vânzări şi Inspector resurse umane, sub egida Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerului Educaţiei Naţionale (o parte din cursuri fiind finanţate şi certificate de Banca Mondială).…

Află mai multe

Vladimir Diaconiță – Postat in: Autori

A obținut licența la Facultatea de Drept a Universității din București în anul 2010. Ulterior, a parcurs două programe de master, unul în România, la aceeași Facultate și celălalt în Elveția, organizat de Universitățile din Fribourg, Berna și Neuchâtel. Cel din urmă a fost absolvit summa cum laude. În iunie 2017 a susținut public teza de doctorat intitulată „Executarea silită în natură a obligațiilor în sistemul Codului civil român. Noțiunea și condițiile de drept comun”,…

Află mai multe

Rodica Constantinovici – Postat in: Autori

S-a născut la 17 iulie 1957. În anul 1983 a absolvit cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, devenind în anul 1998 doctor în drept civil al Universităţii din Bucureşti, cu teza intitulată „Contractul de donație”, sub îndrumarea Prof. Dr. Francisc Deak. De la absolvire şi până în prezent a acumulat o bogată experienţă profesională ca avocat (1983-1991; 2000 – prezent), judecător (1991-1997), lector la Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților (2012…

Află mai multe

Mihail Udroiu – Postat in: Autori

S-a născut la 20 martie 1977 în Bumbești-Jiu, jud. Gorj. În anul 1999 a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din București, apoi, în anul 2000 a absolvit Studiile postuniversitare: Științe penale. Crimonologie la aceeași facultate, iar în anul 2002 Institutul Național al Magistraturii. În anul 2011 devine doctor în drept al Universităţii din Bucureşti, cu teza intitulată „Administrarea probelor în procesul penal” sub coordonarea științifică a prof.univ.dr. Nicolae Volonciu. Activitate profesională și științifică: Judecător la…

Află mai multe

Marian Nicolae – Postat in: Autori

S-a născut la 3 februarie 1967, la Craiova. În anul 1991 a absolvit cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, ca şef de promoţie, devenind în anul 2003 doctor în drept civil al Universităţii din Bucureşti, cu teza intitulată „Prescripţia extinctivă”, pentru care i s-a conferit cea mai înaltă distincţie: summa cum laude. De la absolvire şi până în prezent a acumulat o bogată experienţă profesională ca judecător (1991-1995), cadru didactic universitar al Facultăţii…

Află mai multe

Luisiana Dobrinescu – Postat in: Autori

Este avocat, membră a Baroului București și asociat coordonator al Dobrinescu Dobrev – Societate civilă de avocaţi. Având dublă calificare în domeniul juridic și economic, Luisiana Dobrinescu s-a specializat începând cu anul 2003 în drept fiscal. În anul 2007 a devenit membră a Baroului București și timp de 5 ani a făcut parte din echipa de taxe a Biriș Goran SPARL. În iulie 2012 a înființat Dobrinescu Dobrev SCA, alături de Ionuț Dobrinescu și Dumitru…

Află mai multe

Evelina Oprina – Postat in: Autori

S-a născut la 15 martie 1974. În anul 1997 a absolvit cursurile Facultăţii de Științe Juridice și Administrative a Universităţii Creștine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, ca şef de promoţie, devenind în anul 2004 doctor în drept procesual civil al Universităţii din Bucureşti, cu teza intitulată „Participanții la procesul civil”, pentru care i s-a conferit distincţia: cum laude. De la absolvire şi până în prezent a acumulat o bogată experienţă profesională ca jurist (1998-2004), judecător (2004-prezent),…

Află mai multe

Andra-Roxana Trandafir – Postat in: Autori

Andra-Roxana Trandafir (Ilie) s-a născut la Buzău. A absolvit în anul 2007 cursurile Facultății de Drept a Universității din București, obținând diploma de licență cu media 9.95. În același an a obținut o bursă Eiffel acordată de Guvernul Francez pentru studii de master în Drept penal fundamental la Facultatea de Drept a Universității Montpellier I, absolvite în anul 2008 cu media 14.90/20, mențiunea Bien. La întoarcerea în țară, a devenit avocat, membru al Baroului București și…

Află mai multe

Alin-Adrian Moise – Postat in: Autori

A absolvit în anul 2007 cursurile de licență, iar, în anul 2008, cursurile de master (specializarea Drept privat aprofundat) ale Facultății de Drept a Universității din București. În anul 2014 a devenit doctor în drept al aceleiași facultăți, cu teza intitulată „Regimul juridic al privilegiilor și al ipotecilor imobiliare”, pentru care i s-a conferit calificativul excelent/summa cum laude. De la absolvire și până în prezent a acumulat experiență profesională ca notar stagiar (2007-2009), iar apoi…

Află mai multe