Stoc epuizat

Teste grilă. Ediția a VII-a. Vol. II. Drept penal • Procedură penală

Coordonator: Mihail Udroiu

Atenție, rigoare, corectitudine, exactitate. Sunt proprietăți care, printre altele, definesc mintea oricărui judecător, avocat, procuror. Dacă vă gândiți să urmați una sau alta dintre aceste cariere juridice, de ce să nu începeți antrenamentul minții de astăzi? Această lucrare cuprinde tot ce vă trebuie pentru exercițiul necesar admiterii la INM sau în avocatură, dar care vă va servi de-a lungul întregii cariere. A fost elaborată de practicieni valoroși ai dreptului, unii dintre ei formatori la INM sau care au contribuit la elaborarea proiectelor de legi privind codurile.

Lucrarea „Teste Grilă” a ajuns la a VII-a ediție, prilej cu care volumul II al culegerii a fost reînnoit cu peste 270 de grile noi, ajungând în total la peste 2200 de grile, de un nivel de dificultate mediu spre ridicat și un pronunțat caracter practic. Conținutul îmbogățit al culegerii a fost determinat de faptul că edițiile anterioare au fost  instrumentul preferat de lucru pentru  mulți dintre studenții și absolvenții facultăților de drept din țară care au trecut cu succes examenele, precum și pentru a veni în întâmpinarea aspiranților la cariere juridice cu un conținut nou, adaptat tematicii de examen și extrem de stimulativ pentru eficiența procesului de învățare.

Multiplele modificări legislative operate asupra Codului penal şi a Codului de procedură penală, precum şi deciziile Curţii Constituţionale şi ale instanţei supreme au impus reformularea unor variante de răspuns şi a explicațiilor în scopul oferirii unui conținut actualizat care să faciliteze verificarea cunoştinţelor prin raportare la normele în vigoare, ce vor fi avute în vedere la examenele care vor urma.

Pe măsură ce veți exersa, eventualele goluri de cunoștințe, erori de înțelegere sau atenție vor fi eliminate, iar limbajul dreptului va deveni accesibil, prietenos, cunoscut. În acest fel, orice examen încetează a fi o provocare și poate deveni o simplă confirmare.



97,30 lei

Stoc epuizat

Nr. pagini

720

ISBN

978-606-8892-92-4

Format

X4, 165×235

Colectie

Cărți pentru examene

Data apariției

15 iulie 2021

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.