- 10%

Drept civil. Moșteniri și liberalități. Ediția a II-a

COD PRODUS: 197

Autor: Ioan Popa

Lucrarea intitulată „Drept civil. Moșteniri și liberalități, Ediția a II-a” și-a propus să reia temele abordate în prima ediție a aceleiași lucrări, într-o altă formă, ținând totuși cont de modificările legislative și de unele opinii doctrinare exprimate din 2013 până în prezent. Cititorii vor regăsi în paginile acestei lucrări instituțiile juridice specifice moștenirilor și liberalităților într-o altă abordare decât cea clasică, obișnuită, dar uneori desuetă în raport cu dinamica modului de gândire asupra acestor instituții.

Așadar, vom regăsi instituții juridice tratate diferit sau complet diferit față de modul în care întâlnim aceleași instituții în lucrări doctrinare anterioare. Avem în vedere aici definirea unor termeni esențiali pentru înțelegerea materiei succesiunilor, poate una dintre cele mai complicate materii ale dreptului civil. Ne referim, în principal, la termenii „moștenitor”, „succesor”, „erede”, la „exheredare”, la sezină”, la „donații conjuncte”, „testamente conjuncte”, la „clauza de preciput”, la „cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor dintr-o căsătorie subsecventă a soțului decedat”, la „certificatul de moștenitor analizat în paralel cu actul de notorietate francez”, la „dreptul de opțiune succesorală”, la „substituțiile fideicomisare”, dar și la alte instituții pe care le-am analizat într-o manieră proprie, chiar atipică față de lucrările precedente.

În tratarea subiectelor am avut în vedere un material bibliografic extrem de vast, atât românesc, dar și străin, aparținând unor țări de referință în materie de drept și mai ales în materia dreptului civil. Enumerăm în acest sens, cu titlu exemplificativ, dreptul civil francez, german, italian, spaniol, elvețian, al provinciei Québec etc. Pe lângă legislația și doctrina avute în vedere, am încercat să fructific și experiența mea ca practician al dreptului civil, experiență care mi-a permis să pun sub semnul discuției anumite teorii exprimate în spațiul juridic sau să validez alte teorii, exprimate cu oarecare timiditate. Desigur, opiniile exprimate în prezenta lucrare sunt absolut subiective, prin urmare, criticabile. Cititorul va decide în final care dintre teoriile exprimate de diverși autori sunt mai bine ancorate în practică, pornind a priori de la principiul potrivit căruia orice lucrare teoretică trebuie să răspundă unor nevoi practice, orice teorie de dragul teoriei nefăcând obiectul preocupărilor noastre zilnice.

Lucrarea se adresează studenților, dar și practicienilor dreptului, iar dacă aceștia vor putea rezolva măcar o singură speță apelând la teoria prezentată, aceasta va constitui suprema noastră satisfacție.

144,00 lei 129,60 lei

Disponibil pentru precomandă

Nr. pagini

656

ISBN

978-606-9628-18-8

Format

X4, academic

Colectie

Cursuri universitare

Data apariției

10 octombrie 2022

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.