Reflectarea impreviziunii în contractele de credit încheiate în monedă străină | Axente-Irinel Andrei septembrie 23, 2024 – Postat in: Noutăți & Recenzii

Autor: Axente-Irinel Andrei, judecător, Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă

1. Impreviziunea în contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil

Instituția impreviziunii contractuale nu a fost reglementată prin textele normative ale Codului civil de la 1864, care guvernează în continuare efectele contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, așa încât ea a marcat un parcurs sinuos în privința acceptării, oscilând între recunoaștere și respingere, atât din perspectivă doctrinară, cât și prin soluțiile jurisprudenței.

Prezentul studiu nu își propune să prezinte un istoric al modului în care doctrina și practica judiciară au abordat instituția impreviziunii anterior reglementării sale exprese prin dispozițiile art. 1.271 alin. (2) și alin. (3) din noul Cod civil, existând ample lucrări doctrinare în acest sens¹. Cert este că, și sub imperiul vechiului Cod civil, în pofida lipsei unui sediu general al materiei, au existat soluții de speță prin care instanțele au aplicat mecanismul impreviziunii, în temeiul art. 970 (buna-credință și/sau echitatea în executarea contractelor), pentru echilibrarea prestațiilor asumate de părți prin contractele încheiate, în cazul în care un eveniment excepțional, exterior voinței părților și care nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la încheierea contractului, a făcut excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului.

În domeniul contractelor de credit în monedă străină, domeniu care face obiectul prezentei analize, incidența și admisibilitatea impreviziunii în cazul contractelor guvernate rationae temporis de vechiul Cod civil este în prezent definitiv recunoscută, atât în jurisprudența Curții Constituționale, precum și în cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

 Verificând conformitatea dispozițiilor Legii nr. 77/2016² cu normele constituționale, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa faptul că, și sub imperiul vechiului Cod civil, era pe deplin incidentă instituția impreviziunii și era admisibilă acțiunea prin care se solicita recunoașterea și aplicarea efectelor acesteia. Astfel, Curtea Constituțională a reținut expres³ că, sub regimul Codului civil din 1864 (aplicabil contractelor de împrumut încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011), teoria impreviziunii era fundamentată în drept pe prevederile art. 970 C.civ., potrivit cărora „Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa”.

Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea a rezultat din însăși reglementarea relativă la contracte, fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condițiile privind aplicarea impreviziunii au fost dezvoltate în jurisprudență și preluate în mare parte în noul Cod civil, într-o formă aproximativ identică, prin art. 1.271 alin. (2) și alin. (3).

Similar, în practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție⁴, instanța supremă a dispus casarea unei decizii a instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumarea expresă pentru instanța de apel de a analiza criticile formulate de către apelanți cu privire la incidența condițiilor de fond ale instituției impreviziunii în legătură cu obligația acestora de a restitui împrumutul în moneda în care a fost acordat creditul ipotecar printr-un contract bancar încheiat în anul 2008. Implicit, Înalta Curte de Casație și Justiție a recunoscut incidența impreviziunii judiciare și în cazul contractelor supuse reglementării Codului civil de la 1864.

1. Impreviziunea în jurisprudența Curții Constituționale

Așa cum am precizat anterior, o amplă analiză a instituției impreviziunii, într-un context pe deplin relevant și pentru domeniul analizat, acela al derulării contractelor de credit în monedă străină, se regăsește în jurisprudența Curții Constituționale. Deciziile pronunțate vizează impreviziunea într-un context particular, acela al aplicării Legii nr. 77/2016 privind darea în plată, instanța de control constituțional fiind cea care a introdus, prin jurisprudența sa, obligativitatea unei analize, efectuate de către instanță, a modului de derulare a contractului de credit, pentru a se verifica incidența impreviziunii, drept condiție esențială pentru aplicarea remediilor Legii privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Aceste considerente ale Curții Constituționale sunt deopotrivă aplicabile și în cazul numeroaselor litigii având ca obiect constatarea impreviziunii întemeiate pe dreptul comun, întrucât considerentele pe care se sprijină deciziile Curții Constituționale se impun tuturor subiectelor de drept cu aceeași forță ca și dispozitivul⁵.

Este relevant astfel, în cadrul prezentei analize, faptul că aceste considerente ale Curții Constituționale pronunțate în materia Legii dării în plată sunt deopotrivă incidente și în cazul acțiunilor întemeiate pe dreptul comun reprezentat de dispozițiile art. 1.271 alin. (2) și alin. (3) din Codul civil, deoarece este vorba în, esență, despre aceeași instituție, cu un domeniu specific de aplicare reglementat prin Legea nr. 77/2016. Condițiile de incidență ale instituției impreviziunii rămân însă aceleași, iar un contract de credit bancar încheiat într-o monedă străină este, în mod similar, supus impreviziunii, din perspectiva dreptului material, indiferent dacă debitorii acționează pentru constatarea sa invocând dispozițiile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată sau printr-o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 970 din vechiul Cod civil sau pe dispozițiile art. 1.271 alin. (2) și alin. (3) din noul Cod civil, după caz.

În consecință, argumentele juridice ale Curții Constituționale pot fi folosite, pentru identitate de rațiune, și în contextul unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun, fiind vorba, în esență, despre considerente decisive privind aplicarea aceleiași instituții, aceea a impreviziunii. Chiar dacă aceste argumente sunt dezvoltate într-un anumit context procedural, stabilit prin actul de sesizare, ele nu pot fi limitate artificial doar la respectivul domeniu și sunt pe deplin valabile și în cazul unei acțiuni prin care se solicită instanței constatarea impreviziunii în baza dispozițiilor art. 1.271 alin. (2) și (3) din Codul civil.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior care nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale și care face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor asumate. În ipoteza unui contract de credit, există atât un risc inerent contractului, precum și un risc supraadăugat, Curtea Constituțională statuând că doar acesta din urmă este vizat de instituția impreviziunii⁶. Riscul inerent are un caracter obișnuit și implică posibilitatea prevederii sale de către părți în momentul încheierii contractului, iar riscul supraadăugat are un caracter excepțional, pe care părțile nu l-au putut prevedea, în același moment de referință. Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice.

În continuarea acestei analize a incidenței impreviziunii în domeniul contractelor de credit bancar, Curtea Constituțională a raportat aceste considerente inițiale cu caracter general la ipoteza concretă a fluctuației de curs valutar. S-a statuat astfel, printr-o decizie-reper pronunțată în domeniului analizat⁷, că este îndeplinită condiția obiectivă a intervenirii situației neprevăzute atât timp cât fluctuația de curs valutar are o anumită consistență valorică și persistență temporală. În privința condițiilor subiective, Curtea a reținut că, atât timp cât debitorul nu a provocat el însuși situația obiectivă reținută sau nu a avut intenția expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului de credit, înseamnă că în situația dată există impreviziune. Curtea Constituțională a mai reținut că diferențele de curs valutar de o anumită amploare, sub aspectul cuantumului și întinderii în timp, pot constitui o situație de impreviziune, pentru că la momentul contractării creditului, deși părțile au avut în vedere o anumită fluctuație valutară inerentă oricărui contract în monedă străină, nu se poate afirma că riscul astfel acceptat a depășit ceea ce este rezonabil.

Prin aceeași decizie, Curtea a insistat asupra faptului că nu există o relație între impreviziunea în contracte și situația financiară a debitorului, impreviziunea exprimând un dezechilibru exclusiv contractual, independent de situația financiară personală, ce transcende cadrului contractual. Prin aceste considerente, Curtea Constituțională a renunțat la elementul de diferențiere între instituția clasică a impreviziunii, a cărei incidență nu depinde în vreun fel de situația patrimonială personală a debitorului, și impreviziunea analizată în jurisprudența proprie anterioară⁸, în care instituția era condiționată inițial, într-o abordare sui generis, de imposibilitatea debitorului de a suporta plata obligațiilor, în condițiile unei situații patrimoniale precare. Ruina debitorului este o noțiune cu o sferă de cuprindere mai largă, iar ruina contractuală este un element al acesteia. Ruina contractuală a debitorului are în vedere exclusiv disproporția și dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat. Prin urmare, în aprecierea impreviziunii, nu are relevanță situația economico-financiară a debitorului, ci doar ruperea echilibrului dintre prestațiile contractuale ale părților.

Curtea Constituțională a mai reținut în jurisprudența sa că, din perspectiva riscului valutar, justul echilibru între cele două interese concurente este vătămat de un eveniment intens și de durată. Astfel ,,o fluctuație majoră de curs valutar a monedei creditului poate constitui o situație de impreviziune contractuală, însă ea trebuie să prezinte o situație continuă, să aibă o anumită constanță în timp și să reflecte o dezechilibrare majoră a prestațiilor părților, cu consecința antrenării unei obligații mult prea oneroase în sarcina uneia dintre părți”⁹. Aceste considerente decizorii confirmă opiniile doctrinare și statuările jurisprudențiale relevante cu privire lainstituția impreviziunii, exprimate atât sub imperiul vechiului Cod civil, cât și în noul context legislativ.

Printr-o altă decizie, Curtea Constituțională oferă o concluzie tranșantă privind domeniul de aplicare a impreviziunii în contractele de credit¹⁰, statuând în sensul că, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor vechiului Cod civil sau ale noului Cod civil, și independent de incidența Legii nr. 77/2016, în special cu privire la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din această lege, instanța de judecată, care, în condițiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii, cu consecința adaptării contractului sau a încetării acestuia.

1. Raportul dintre principiul nominalismului monetar și impreviziune

În ceea ce privește raportul dintre principiul nominalismului monetar, invocat de către profesioniștii din domeniul bancar în cadrul litigiilor înregistrate pe rolul instanțelor, și instituția impreviziunii, opinia exprimată prin prezentul studiu este în sensul că cele două nu se exclud, ci se completează, în funcție de maniera de derulare a contractului de credit. Concret, nominalismul monetar, reglementat prin art. 1578 din Codul civil de la 1864 și art. 1.488 din noul Cod civil¹¹,se aplică fără echivoc, până în momentul în care sunt îndeplinite condițiile impreviziunii în derularea contractului.

Din jurisprudența Curții Constituționale rezultă cu claritate, prin ample considerente, că situația de impreviziune poate interveni și în derularea unui contract de credit încheiat în monedă străină. Raportul dintre nominalismul monetar și impreviziune a fost analizat de Curtea Constituțională, care a admis obiecția de neconstituționalitate a legii prin care se dorea modificarea O.U.G. nr. 50/2010, în sensul de a permite conversia în lei a contractelor de credit acordate în franci elvețieni, la cursul de schimb din momentul contractării creditului. În cuprinsul acestei decizii, Curtea a reținut, prin considerente esențiale, faptul că „incidența principiului nominalismului monetar în contractele de credite în franci elvețieni nu constituie o piedică în calea mecanismului impreviziunii, dacă sunt întrunite condițiile de incidență ale acestuia”¹².

În consecință, pe lângă riscul inerent oricărui contract de credit în monedă străină, absorbit de principiul legal al nominalismului monetar, există și un risc supraadăugat, o modificare a cursului valutar, dincolo de ceea ce era rezonabil și previzibil la data încheierii contractului. Iar incidența acestui risc supraadăugat, născut din aprecierea excesivă a monedei creditului față de moneda națională, poate fi stabilit prin analiza comparativă a deprecierii monedei naționale față de moneda creditului, raportat la deprecierea monedei naționale față de alte monede străine în care au fost acordate credite bancare, în același interval de timp. Doar un asemenea examen comparativ ne va permite să stabilim într-o manieră obiectivă dacă ne aflăm în prezența unui risc inerent oricărui contract în monedă străină sau, dimpotrivă, contractul a depășit în derularea sa riscul asumat și a ajuns pe terenul riscului supraadăugat.

1. Analiza incidenței impreviziunii

Concluziv, în raport cu cele anterior enunțate, instanța sesizată trebuie să analizeze, în fiecare caz concret, în ce măsură o creștere a valorii monedei creditului în raport cu moneda națională, de la cursul existent la data încheierii contractului la cursul stabilit de Banca Națională a României la data înregistrării cererii de chemare în judecată, reprezintă sau nu o situație de impreviziune contractuală. Iar exemplul cel mai elocvent de devalorizare a monedei naționale față de moneda creditului este oferit în acest context de evoluția francului elvețian.

Practica judiciară înregistrează solicitări de analiză din perspectiva incidenței impreviziunii în privința contractelor de credit încheiate în moneda CHF (franc elvețian) în intervalul 2006-2009, perioadă în care au fost acordate credite în această monedă. O analiză a evoluției cursului de schimb relevă faptul că valoarea acestei monede a crescut într-un mod constant, continuu și fără vreo tendință de revenire la o valoare apropiată celei de la data încheierii contractului.

Astfel, dacă ne raportăm la perioada ulterioară anului 2018, cursul francului elvețian s-a apreciat cu peste 100% raportat la valoarea de la momentul contractării creditului, într-un interval de aproximativ 10-12 ani. Iar tendința de creștere majoră a cursului francului elvețian, mult mai consistentă decât a altor monede străine în raport cu leul românesc, a continuat și ulterior, ajungând, pe parcursul anului 2024, la valori cu peste 135-150% mai mari decât cursul din perioada de contractare a acestor credite. Spre exemplu, în cazul unui contract încheiat în data de 18 februarie 2008, cursul francului elvețian la data încheierii contractului era de 2,25 lei, curs care ulterior s-a apreciat la valoarea de 4,2 lei la data de 23 iunie 2017, cu 87% mai mult. În cursul anului 2014, cursul a ajuns la o creștere de peste 135,5%, fiind, spre exemplu, de 5,08 lei la data de 26 aprilie 2024, respectiv de 5,30 la data de 18 septembrie 2024. În cazul contractelor încheiate în cursul anilor 2006 și 2007, diferențele sunt identice sau chiar mai mari, cursul francului elvețian fiind, spre exemplu, de 2.1 lei la data de 1.05.2007.

 Or, atât componenta valorică, cât și cea temporală a creșterii cursului CHF/RON se încadrează în categoria riscului supraadăugat specific impreviziunii, deoarece moneda națională s-a depreciat față de francul elvețian mult mai mult față de deprecierea constatată în raport cu alte monede străine utilizate în contractele de credit (EUR, USD). În plus, o astfel de fluctuație nu este inerentă riscului valutar, raportat la perioada de derulare a contractului de credit, deoarece, într-o perioadă anterioară celei analizate, cursul valutar a avut o evoluție firească, în jurul valorii de 2 lei pentru un franc elvețian. Leul a consemnat chiar o apreciere în perioada de patru ani anterioară încheierii contractului, față de această monedă: astfel, de la un curs de 2,70 lei/franc elvețian la data de 11 iunie 2004, leul s-a apreciat până la un curs de 2,1 lei/franc elvețian la data de 1.05.2007 sau 2,25 lei/franc elvețian la data de 18 februarie 2008. Astfel de episoade, de apreciere a leului față de francul elvețian, nu au mai existat și ulterior încheierii contractului.

Este adevărat că au existat, într-o perioadă anterioară celei analizate, și intervale de timp în care cursul leu/franc elvețian a evoluat, spre exemplu, de la 1,28 lei la 9 august 2000, la 2,70 lei, la 11 iunie 2004. Chiar dacă a fost un episod de depreciere majoră a monedei naționale față de franc, repetarea unui astfel de episod ulterior anului 2006 nu putea fi anticipată, mai ales în contextul în care, ulterior anului 2004, cursul a fost stabil, chiar cu o ușoară apreciere a leului față de francul elvețian, cu peste 20% în intervalul 2004-2008. Raportarea la perioada anilor ¢90 și începutul anilor 2000 se impune a fi realizată cu rezervă, având în vedere inflația foarte ridicată a monedei naționale din acea perioadă, comparativ cu perioada ulterioară anului 2010.

Trebuie menționat în acest context un aspect esențial în analiza condițiilor impreviziunii, și anume acela că evenimentul la care se raportează starea de impreviziune nu trebuie să fie unul cu caracter de unicitate și fără precedent în relațiile economico-sociale specifice derulării unui contract, similar forței majore. Un astfel de eveniment ar fi și greu de imaginat, întrucât istoria recentă oferă numeroase exemple de cauze distructive ale echilibrului contractual: conflagrații, crize economice intense, epidemii cu consecințe economice grave, devalorizări accentuate ale unor monede față de altele într-un interval relativ scurt și altele asemenea. În acest context, constatarea impreviziunii poate fi realizată în considerarea unui eveniment a cărui incidență viitoare nu putea fi prevăzută la momentul încheierii contractului, cu amploarea la care a survenit pe parcursul derulării acestuia. Or, faptul că în intervalul de timp cuprins între anii 2004 și 2008 cursul a fost stabil, chiar cu un trend constant de apreciere a leului, nu putea anticipa aprecierea masivă și disproporționată a monedei creditului față de moneda națională într-un cuantum mult mai consistent decât aprecierea celorlalte monede străine în care băncile au acordat credite, în același interval de timp.

O analiză comparativă pune în evidență cu suficientă claritate că, în intervalul de timp analizat, deprecierea monedei naționale față de alte monede străine (mult mai frecvent utilizate în activitatea bancară drept monedă de credit) nu a fost atât de accentuată, diferențele fiind notabile. Astfel, spre exemplu, la o dată aleatoriu aleasă, 18 februarie 2008, cursul leu/euro era de 3,63 lei, cursul leu/dolar american era de 2,48 lei, iar cursul leu/franc elvețian era de 2,25 lei, cel mai redus dintre cele trei monede. La data de 23 iunie 2017, aceleași cursuri valutare erau de 4,56 lei pentru un euro, 4,09 lei pentru un dolar american și de 4,2 lei pentru un franc elvețian. Procentual, devalorizarea monedei naționale față de moneda euro, în intervalul analizat, a fost de 25,6%, față de dolarul american de aproximativ 64%, ambele repere mult inferioare procentului de apreciere de 87% realizat de moneda contractuală franc elvețian față de moneda națională, în același interval.

Disproporția între evoluția celor trei monede față de moneda națională a continuat și ulterior. Astfel, la data de 18.09.2024, cursul leu/euro era de 4,97 lei, cursul leu/dolar american era de 4,46 lei, iar cursul leu/franc elvețian era de 5,30 lei. Procentual, devalorizarea monedei naționale față de moneda euro raportat la data inițial aleasă, 18 februarie 2008, a fost de 36%, față de dolarul american de aproximativ 80%, ambele repere mult inferioare procentului de apreciere de 135,5%, realizat de moneda contractuală franc elvețian față de moneda națională, în același interval de timp. Se constată astfel și o apreciere excesivă a monedei CHF față de moneda Euro, deși această monedă se bucură de stabilitate, reprezentând moneda de referință pe piața bunurilor și serviciilor din Uniunea Europeană.

Mai mult decât atât, chiar dacă impreviziunea nu trebuie întemeiată pe evenimente care nu au un precedent în istoricul derulării raporturilor contractuale, în evoluția monedei CHF a intervenit în modul de derulare a contractului și un astfel de eveniment imprevizibil și cu o foarte rară incidență în istoricul derulării raporturilor contractuale și al manierei de stabilire a cursului valutar pe o piață liberă. Devalorizarea francului elvețian a fost accentuată de decizia Băncii Centrale Elvețiene de a desființa, la începutul lunii ianuarie 2015, pragul menținut artificial de 1,2 franci elvețieni pentru un euro¹³. Pentru un client obișnuit al unei bănci și chiar pentru un profesionist din domeniul bancar, desființarea unui asemenea prag reprezintă un eveniment absolut imprevizibil, care însă produce dezechilibre majore în derularea contractului. În plus, chiar introducerea, în cursul anului 2011, a unui asemenea prag artificial al cursului valutar nu era un aspect de notorietate, cunoscut în mod uzual de către împrumutații consumatori. Consecința directă în cazul concret analizat a constat în devalorizarea monedei naționale față de francul elvețian de la un curs de 3,73 lei la un curs de 4,58 lei, în doar zece zile, în intervalul de timp cuprins între 13 și 23 ianuarie 2015.

Șocul produs fiecărui client împrumutat a fost unul semnificativ și a condus la creșterea sumelor necesare în lei pentru achiziționarea monedei creditului în care s-a făcut plata ratelor. Este de asemenea previzibil, în majoritatea situațiilor concrete, că băncile, profesioniști în domeniu, nu au informat împrumutații cu privire la faptul că o astfel de valoare-prag minimă a cursului CHF/EUR, cu implicații directe pe cursul CHF/RON, a fost introdus de către Banca Centrală a Elveției. Acest curs era astfel unul menținut artificial, din rațiuni economice, așa încât, atunci când s-a renunțat la el, consecințele au fost nefaste pentru cei împrumutați în contractele de credit în monedă străină. Nu au fost prezentate nici riscurile pentru împrumutați și nici consecințele concrete ale renunțării la acest prag. Or, dacă o societate bancară profesionist oferă produse în această monedă, ea trebuie să cunoască toate datele relevante despre cursul și evoluția acesteia și să le prezinte clienților.

Se impune a fi menționat, în acest context, și faptul că nu toate băncile care operează în România au oferit produse în această monedă, iar o parte dintre cele care au încheiat astfel de contracte au revenit ulterior și au acceptat conversia creditului în moneda națională, suportând un procent semnificativ din deprecierea acesteia. Mai mult, produsele bancare în franci elvețieni au fost eliminate de pe piață, după ce francul și-a început aprecierea accentuată față de leu, dovadă că politica băncilor de a oferi aceste produse la un moment dat a ținut de o speculație conjuncturală. Or, acordarea unui credit în franci elvețieni și obligarea clienților neinformați, fără conștientizarea riscurilor, să restituie creditul în aceeași valută, i-a plasat pe aceștia într-o zonă a speculației bancare pe cursul de schimb valutar, element de risc neasumat de către împrumutați și incompatibil cu un credit ipotecar, care angajează contractual consumatorii pentru un interval mare de timp.

V) Repere legale pentru aplicarea mecanismului impreviziunii în cazul deprecierii monedei naționale

În ceea ce privește existența unor repere legale privind intervenirea impreviziunii în contractele de credit în monedă străină, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1¹) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite¹⁴, suntem în prezența unei situații de impreviziune dacă ,,pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit”.

Desigur, acest text normativ este de strictă aplicare, în cazul soluționării notificărilor și contestațiilor formulate în conformitate cu Legea dării în plată, nefiind aplicabil în cazul acțiunilor întemeiate pe dreptul comun, reprezentat de dispozițiile art. 1.271 alin. (2) și alin. (3) din Codul civil. Cu toate acestea, dispoziția legală enunțată este relevantă pentru a observa maniera în care legiuitorul a trasat limitele stării de impreviziune în cazul contractelor de credit în monedă străină. În esență, este vorba despre aceeași instituție de drept material, doar contextul procedural în care este invocată este diferit. Or, dacă în cazul unei proceduri de dare în plată reglementată și soluționată conform Legii nr. 77/2016, reprezintă impreviziune o devalorizare de peste 52,6% a monedei naționale față de moneda creditului, cu atât mai mult trebuie să îndeplinească condițiile impreviziunii și o situație de devalorizare cu peste 80-150% a monedei naționale față de aceeași monedă a creditului, într-un interval de timp relativ similar, chiar dacă demersul judiciar este întemeiat pe dreptul comun al contractelor.

În concluzie, fluctuațiile valutare consistente și de durată îndeplinesc toate condițiile obiective de incidență a mecanismului impreviziunii, iar dintr-o perspectivă subiectivă, nu au putut fi anticipate de un împrumutat cu abilități și cunoștințe obișnuite. În același timp, trebuie verificată și o altă condiție, aceea ca împrumutații să nu fi avut, în momentul încheierii contractului, intenția materializată de a se angaja în executarea unui contract cu elemente aleatorii constând într-un risc supraadăugat, asociat contractului, care va interveni pe parcursul derulării acestuia. Această ipoteză rămâne, desigur, una preponderent teoretică.

Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite, fluctuația valorii monedei creditului față de valoarea existentă la data încheierii contractului de credit (reper obiectiv) produce un dezechilibru contractual, raportat la drepturile și obligațiile părților. Situația patrimonială a debitorilor este irelevantă din perspectiva impreviziunii. Debitorii sunt nevoiți să restituie împrumutul la o valoare a monedei de creditare pe care nu au putut să o prevadă în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului, astfel că s-a produs un dezechilibru contractual prin fluctuația neprevăzută a cursului valutar, fiind incidentă impreviziunea în derularea raportului juridic.

Pentru reechilibrarea prestațiilor, conform teoriei impreviziunii, se impune o limitare a principiului forței obligatorii, fie prin ajustarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, fie prin încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care instanța le stabilește.

În ipoteza analizată, o reechilibrare a prestațiilor se poate realiza de către instanță prin adaptarea contractului sub forma suportării riscului valutar de către ambele părți, nu doar de către debitorul/debitorii împrumutați, cu consecința unei partajări echitabile între părțile contractului de credit atât a pierderilor, cât și a beneficiilor. Spre exemplu, poate fi posibilă o soluție de plată a ratelor de credit la o valoarea egală cu echivalentul în lei al francului elvețian de la momentul contractării creditului, la care se adaugă 50% din diferența dintre cursul valutar CHF/RON existent la data scadenței fiecărei rate de credit și cursul de la data contractării creditului.

Invariabil însă, adaptarea se dispune numai pentru viitor, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat instanței constatarea impreviziunii și până la data încetării contractului de împrumutului prin restituirea integrală a creditului.

1. Spre exemplu: Cristina Elisabeta Zamșa, Teoria impreviziunii. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2006; Gheorghe Beleiu, Teoria impreviziunii – rebus sic standibus, în revista „Dreptul” nr. 10-11 din 1993, pp. 34-36.
2. Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în M. Of. nr. 330 din 28 aprilie 2016.
3. Decizia 623 din 25 octombrie 2016, publicată în M. Of. nr. 53 din 18 ianuarie 2017, parag. 95.
4. Decizia nr. 2002 din 10 octombrie 2023 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. 5128/117/2017.
5. A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 2 din 3 ianuarie 2019, parag. 52 și 53.
6. Paragrafele 96 și 97 din Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în M. Of. nr. 53 din 18 ianuarie 2017.
7. Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în M. Of. 59 nr. din 29 ianuarie 2020, parag. 65.
8. Decizia 623 din 25 octombrie 2016, publicată în M. Of. nr. 53 din 18 ianuarie 2017, parag. 119.
9. Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în M. Of. 59 nr. din 29 ianuarie 2020, parag. 66.
10. Decizia nr. 594 din 27 septembrie 2018, publicată în M. Of. nr. 63 din 25 ianuarie 2018, parag. 21.
11. Art. 1578 din vechiul Cod civil: ,,Obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât in speciile aflatoare în curs în momentul plății”. Art. 1.488 alin. (1) din noul Cod civil: ,,Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate”.
12. Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în M. Of. nr. 161 din 3 martie 2017, parag. 44.
13. A se vedea, în acest sens, raportul Băncii Naționale a României privind ,,Analiza creditelor în franci elvețieni – februarie 2015i: https://www.bnr.ro › files › Pubs_ro › Analize.
14. Dispoziție legală introdusă prin Legea nr. 85/13 mai 2020 privind modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în M. Of. nr. 386 din 13 mai 2020.