fbpx

Comandă directla telefon/WhatsApp 0725.356.750 sau la email office@editurasolomon.ro

Stoc epuizat

Drept procesual civil. Vol. II. Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Ediția a II-a

Autor: Mihaela Tăbârcă

*Lucrare premiată cu premiul „Viorel Mihai Ciobanu” de către Uniunea Juriștilor din România în 2017.

Socotită uneori copilul teribil al ştiinţelor juridice, alteori gramatica dreptului privat, iubită/adorată ori de-a dreptul detestată, procedura civilă este, oricum ne-am raporta la ea, de neocolit. Pot da mărturie studenţii anului final de la facultatea de drept, cei care vor să acceadă în varii profesii juridice, practicienii şi, nu în ultimul rând, teoreticienii.

În mod natural, intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, în februarie 2013, a fost însoţită de o mulţime de provocări, vizibile mai cu seamă atunci când se pune problema interpretării şi aplicării textelor sale într-o situaţie practică concretă.

Pentru a facilita depăşirea acestor “necazuri”, autoarea, membră în comisia de elaborare a noului Cod de procedură civilă şi a Legii de punere în aplicare a codului, şi-a propus ca într-un stil simplu şi direct (în mod deliberat se adresează lectorului folosind persoana I singular!) să explice textele din perspectiva practicianului care trebuie să ofere soluţii, fără să ignore însă doctrina, jurisprudenţa şi legislaţia contemporane. Aşa se explică faptul că, în această a doua ediţie a lucrării au fost reconsiderate unele dintre interpretările anterioare.



 

88,99 lei

Stoc epuizat

ID Produs: 915 SKU: 54 Categorie:
Autor

Mihaela Tăbârcă

Colectie

Cursuri universitare

Nr. pagini

992

Format

Academic, X4, coperta cartonată

ISBN

978-606-94050-6-2

Data apariției

27/02/2017