Interviu cu Marieta Avram: „Gândirea logică și frumusețea cuvântului sunt vehicule ale adevărului care trebuie să stea la baza dreptății” decembrie 2, 2019 – Postat in: Interviuri

Pentru cei din lumea juridică, doamna Marieta Avram nu are nevoie de o descriere prealabilă. Pentru toți ceilalți, poate ar fi bine să menționăm vasta experiență universitară și pasiunea pentru drept, care se reflectă atât în cariera de avocat, cât și în numeroasele publicații. Doamna Marieta Avram mi-a fost și mie profesor atunci când am urmat masterul de drept privat, astfel că mă bucur să interacționăm și într-un cadru mai informal.

Raluca Cîrjan: Ce profesie ar avea Marieta Avram astăzi, dacă nu ar fi decis să urmeze cursurile facultății de drept?

Marieta Avram: Este o frumoasă întrebare în spirală. Pe copii îi întrebăm ce doresc să devină când vor fi mari, pe adulți îi întrebăm ce altceva și-ar fi dorit să devină când erau mici. Știu că o să vi se pară ciudat, dar în copilărie doream să fiu preot. Până când mi s-a spus că nu se poate. Iată, a fost prima confruntare cu discriminarea (sic!). Dar am avut un ghid bun, pe tatăl meu. Cu timpul am priceput că, dacă nu poți sluji dreptatea divină, măcar poți sluji într-un mod sau altul reflexul ei pe pământ, adică dreptatea umană. Deci, nu pot spune că mi-am realizat visul, dar pot să spun fără regret că niciun vis, oricât de absurd ar părea, nu este inutil. Uneori tocmai visul irealizabil este cel mai puternic izvor pentru ceea ce putem realiza. Important este să găsim calea pentru ca energia lui să se exprime în cadrul realității. Dintr-un asemenea vis a rezultat opțiunea pentru calea dreptului. După tatăl meu, sunt recunoscătoare profesorilor mei care m-au orientat în activitatea de cercetare și în activitatea didactică în universitate: profesorul Valeriu Stoica, profesorul Lucian Mihai, profesorul Francisc Deak, profesorul Ion P. Filipescu. Privind în urmă, mi se pare că are foarte mult miez versul lui Kipling: „de poți visa, dar nu-ți faci visul astru”. Și, așa, în timp, am ajuns la deviza cabinetului de avocatură și a echipei noastre: „via, veritas, vita”.

Raluca Cîrjan: Unii spun că dreptul se potrivește celor pasionați de științele exacte, cu o gândire logică și structurată. Alții susțin că filologii se simt ca peștele în apă în profesiile juridice. Este dreptul o știință sau o artă? 

Marieta Avram: Eu cred că sunt trei profesii tradiționale care formează un triunghi special: medic, jurist și preot. Ele au în centrul lor omul și ca element comun suferința, din care decurge compasiunea, adică dorința de a fi de ajutor. Simplificând, medicul se axează pe corpul fizic și psihic cu bolile lui, preotul pe corpul spiritual și bolile sufletului din perspectiva relației dintre om și divinitate, iar juristul se ocupă de corpul social și bolile acestuia, adică de relațiile dintre oameni, de conflicte și de soluționarea lor. Creierul uman are cele două emisfere corespunzătoare celor două tipuri de gândire. Dreptul face parte din categoria profesiilor care solicită ambele tipuri de gândire. Literatura, artele plastice, muzica, teatrul etc. nu pot fi izolate de gândirea umană. Am avut profesori în facultatea de drept pasionați de poezie și care au scris poezii (publicate sau nepublicate), la care mă gândesc cu admirație. De asemenea, mă bucur ori de câte ori descopăr colegi foarte devotați unei profesii juridice care au și o pasiune pentru un domeniu al artei și nu sunt doar „consumatori”, ci găsesc în ei resurse și curaj de a explora fără prejudecăți procesul creator. De asemenea, am descoperit studenți foarte talentați în diverse arte, precum muzică, teatru, pictură. Mesajul meu pentru ei este „să nu ucidă cu mintea” aceste înclinații și să le permită să se manifeste în mod firesc, cât timp există inspirație. Pe de altă parte, gândirea exactă, rigoarea logică și memoria sunt, în mod evident, indispensabile unui jurist. Grosso modo, pentru că ai vorbit despre două categorii, este normal ca ambele să manifeste compatibilitate cu dreptul. În definitiv, nu vorbim de categorii de oameni, ci de funcțiuni ale gândirii umane. Ambele sunt prezente, poate în proporții diferite în fiecare persoană. Când cel pasionat de științele exacte își antrenează imaginația și creativitatea, când filologul își antrenează gândirea structurată logic și riguros, se creează premisele unor frumoase performanțe profesionale în domeniul dreptului. Logica juridică nu se reduce nici la logica formală, matematică, nici la logica sentimentului, ci presupune coexistența lor. Iar în centru trebuie să rămână întotdeauna dragostea pentru adevăr. Gândirea logică și frumusețea cuvântului sunt vehicule ale adevărului care trebuie să stea la baza dreptății.

Raluca Cîrjan: În calitate de practician al dreptului, ați experimentat diverse profesii juridice: avocat, judecător, dar şi funcţii în sectorul public şi în cel privat. Care dintre profesii v-a determinat să creșteți cel mai mult pe plan profesional și care v-a surprins cu mai multe lecții de viață?

Marieta Avram: Fiecare profesie a avut o contribuție și lucrurile s-au legat, în sensul că experiența acumulată într-un domeniu a putut fi valorificată de multe ori în celelalte domenii. Avocatura a fost prima iubire, fiind membru în Baroul București din 1991. După o lungă călătorie, începută în 1997, m-am reîntors la această profesie în 2008. Singura care nu a suferit nicio întrerupere sau suspendare din 1991 a fost activitatea didactică. De fapt, pot să spun că nu am plecat niciodată din facultate, pentru că, imediat după absolvire (iunie 1991), în același an, am început activitatea didactică, susținând seminare la dreptul familiei și dreptul internațional privat. Ca în expresia „toate drumurile duc la Roma”, pot să spun că toate drumurile mele duc în facultate.

Poate că cea mai imprevizibilă decizie (chiar și pentru mine!) a fost atunci când, în anul 2004, am intrat în sectorul privat, accepând funcția de director juridic de bancă. A fost o misiune de 4 ani și o experiență extraordinar de bogată. Era pentru mine un domeniu nou. M-a fascinat să descopăr că instituțiile de credit sunt organisme sociale atât de vii și complexe, încât nu există domeniu al dreptului pe care să nu-l pună în mișcare. Și, cu siguranță, toate instituțiile dreptului civil sunt valorificate din plin de bancher.

În egală măsură, perioada 1997-2000, în care am lucrat în Ministerul Justiției la elaborarea actelor normative, a fost specială în reforme legislative. O pot compara cu o perioadă de „renaștere”. Atunci s-au pus și bazele noilor coduri, proces de elaborare care a continuat mai mult de un deceniu. Vedeți, de multe ori folosim argumentul teleologic de interpretare și vorbim de „voința legiuitorului”. În realitate, legile sunt făcute de oameni în carne și oase. Atunci când știi cine este „legiuitorul” de facto și cum se elaborează legile, perspectiva se modifică substanțial. Și mai ciudat poate să pară atunci când ajungi să aplici în practică texte la elaborarea cărora ai contribuit…

Desigur, ar fi multe de povestit. În esență, mesajul meu este unul de încurajare a ceea ce astăzi se numește prozaic „mobilitate profesională”, pentru că, în definitiv, fiecare profesie juridică exercitată cu pasiune și devotament, chiar și o perioadă limitată de timp, devine un prețios afluent care se varsă în marele fluviu al vieții profesionale. Cred că este bine ca absolvenții de drept să se implice, dacă au oportunitatea, în exercitarea unor funcții publice sau private. Este ceea ce se poate numi dimensiunea misionară a profesiei de jurist. De aceea, eu spun că diferitele profesii pe care le-am exercitat în sectorul public sau în sectorul privat nu au fost doar niște „experimente” profesionale. Au fost mai degrabă misiuni profesionale pe care mi le-am asumat în perioadele respective de viață. Desigur, nu eu pot să judec cât de bine le-am îndeplinit. Dar știu că am făcut tot ceea ce mi-a stat în puteri. Noi toți suntem trecători și, de aceea, dincolo de rezultatul faptelor noastre, a cărui durată în timp nu depinde de noi, cea mai mare mulțumire sufletească există atunci când știi că în urma ta rămâne o echipă pe care ai format-o sau la formarea căreia ai contribuit, care împlinește mai departe cu bucurie misiunea profesională respectivă. Aceasta este cu atât mai valabil pentru misiunea de dascăl.

Raluca Cîrjan: Un proverb danez spune: Dumnezeu hrănește păsările care dau din aripi. Știm deja că succesul presupune muncă, însă vreau să vă întreb despre acele momente când bătăile aripilor încetează și încep trilurile. Ce vă place să faceți în afara biroului?

Marieta Avram: Da, este nevoie de muncă multă, de răbdare și de încredere. Dar, între timp m-am mai înțelepțit, ca spun asa. Viața nu stă totuși numai în muncă. Așa că vă răspund cu un scurt poem pe care l-am scris în această primăvară.

Nu munca l-a creat pe om!
omul a inventat munca
deși Dumnezeu l-a creat pe om
nu prin muncă
ci doar așa, pur și simplu,
printr-un zâmbet
într-un hamac prins de stele
într-un balansoar printre ulmi.

Când evadez din sfera muncii, poeziile sunt „trilurile” mele timide.

Raluca Cîrjan: Pentru final, am păstrat 3 întrebări: 

– Dacă mâine ar trebui să vă mutați în altă țară, care ar fi aceasta?

Marieta Avram: „O, țară tristă, plină de humor!” În decembrie 1989, în timpul Revoluției, eram studentă în anul IV la Facultatea de Drept din București. Trebuie să spun că fac parte din categoria acelora care au rezistat „ispitelor” politice. Ajunsesem în anul IV și nu eram încă membră de partid. Cam cu două luni înainte de revoluție am refuzat expres să intru în PCR. Mi s-a spus că nu este bine, că va fi foarte greu în cariera profesională din această cauză. Dar mă gândeam eu așa că nicio dictatură nu este normală și deci nu are cum să dureze. Istoria o demonstrase. Și, iată că, la foarte scurt timp, în decembrie 1989, dictatura chiar s-a prăbușit și Piața Universității a devenit în acei ani simbolul libertății. În ultimii 3 ani am asistat, de asemenea, la unele evenimente deosebite și, din nou, oamenii au demonstrat o extraordinară solidaritate. Piața Victoriei a devenit simbolul acestor ultimi ani. Vreau să spun că, atunci când trăiești din tot sufletul, în felul tău, pe viu, istoria unei țări și când captezi conștiința energiilor ei vitale, a idealurilor ei de libertate și de progres, mutarea în altă țară nu poate să fie o opțiune, ci doar un exil. Dacă ar fi să mă mut mâine în altă țară, mi-aș dori ca aceasta să fie România de mâine, cea mai bună țară. Și dacă ar fi să suport un exil și aș putea alege locul, aș prefera ca acesta să fie, să zicem, pe urmele poetului Ovidiu, la Pontul Euxin.

– Ce este invizibil, dar v-ar plăcea ca oamenii din jur să poată vedea?

Marieta Avram:  Divinitatea.

– Ce vă face să râdeți cu lacrimi?

Marieta Avram: Ei, nu chiar cu lacrimi… dar de curând grupul Legal Fun, creat de juridice.ro este un grup pe care îl frecventez și în care umorul este la el acasă printre juriști. Îl recomand.

Raluca Cîrjan: Vă mulțumesc pentru timpul acordat!

Marieta Avram: Eu vă mulțumesc pentru oportunitatea acestui interviu cu întrebări atât de prietenoase!