- 10%

Organizarea instituțiilor judiciare

COD PRODUS: 178

Autori: Paul Pop, Gheorghe-Liviu Zidaru

Organizarea profesiilor (instituţiilor) judiciare ale unei ţări constituie un obiect de studiu esențial pentru știința dreptului, fie și numai din perspectiva legăturii intrinseci a majorității profesiilor juridice cu activitatea instanțelor judecătorești.

De aceea, studiul acestor instituţii este de mare actualitate, atât pentru studenţii de la licenţă şi master, cât şi pentru candidaţii la concursurile de admitere în profesie, pornind de la premisa ca justiţia lato sensu din Romania parcurge, de ceva vreme, o perioadă de turbulențe ce bulversează în mod vădit peisajul social obişnuit şi polarizează atenţia nu doar a actorilor implicaţi în actul de justiţie, ci şi a publicului larg.

În măsura în care profesiile judiciare sunt o componentă esenţială a vieţii economice, sociale şi politice, este cât se poate de firesc ca acestea să facă obiectul unor reforme care să poată răspunde mai bine exigenţelor lumii contemporane. În pofida unei efervescențe legislative care amplifică incertitudinile, nu întrevedem la acest moment o viziune de ansamblu cu privire la viitorul justiției din România. Această situație trebuie corectată, iar energiile actorilor instituționali concertate pentru binele serviciului public al justiției, ca și al tuturor profesiilor judiciare, al căror beneficiar este cetăţeanul.

Născută dintr-o frumoasă colaborare a unui avocat cu un magistrat, specialişti recunoscuţi în procedură civilă, lucrarea analizează într-o manieră critică şi prospectivă principiile organizării şi funcţionării Justiţiei, plasând în jurul acestora principalele profesii care îi sunt asociate: magistraţii, avocaţii, executorii judecătoreşti şi consilierii juridici.

*Numărul de pagini și prețul cărții sunt estimative și pot suferi modificări până la plecarea cărții în tipar.

90,00 lei 81,00 lei

Disponibil pentru precomandă

Nr. pagini

500

ISBN

978-606-9628-05-8

Format

Academic, X4

Colectie

Cursuri universitare

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.