- 10%

Codul civil • Despre familie • comentat și adnotat pentru uzul studenților și al candidaților la examenele de admitere în profesie

Codul civil • Despre familie • comentat și adnotat

pentru uzul studenților și al candidaților la examenele de admitere în profesie

Gabriela Cristina Frențiu

 

Domeniul dreptului familiei este unul vast, mereu adaptabil realităţilor cotidiene, cercetat în profunzime şi permanent de reputaţi doctrinari, bogat în cazuistică. Odată cu evoluţia societăţii, se dezvoltă şi progresează şi relaţiile dintre soţi, dintre partenerii de viaţă, domeniul dreptului familiei fiind supus mereu schimbărilor şi adaptărilor inerente.

În cadrul acestei lucrări am realizat o interpretare, o prezentare sintetică a elementelor esenţiale ale normelor cuprinse în Cartea a II-a a Codului civil intitulată „Despre familie”, lucrarea fiind structurată pe tematica de la examenele de admitere în profesie. Am însoţit această prezentare de secvenţe ale practicii judiciare relativ recente, de intervenţiile instanţei supreme prin mecanismele sale de unificare a practicii judiciare, de decizii relevante ale Curţii Constituţionale sau ale instanţelor europene. S-a evitat reliefarea aspectelor controversate, încă disputate în doctrina sau jurisprudenţa de dreptul familiei, care încă necesită clarificări şi care, probabil, vor fi supuse atenţiei instanţei supreme.

Am considerat utilă realizarea acestei lucrări în scopul de a oferi studenţilor, absolvenţilor care se pregătesc să acceadă în una dintre profesiile juridice o bază facilă de documentare, lucrarea respectând tematicile recente pentru examenele de admitere în profesie, publicate. În acelaşi timp, consider că lucrarea serveşte şi nevoii rapide de documentare, de consultare, a practicienilor aflaţi în permanenţă sub presiunea timpului. Nu în ultimul rând, ea se poate dovedi utilă oricărei persoane care doreşte să se informeze, să aprofundeze diferitele aspecte ale domeniului, chiar dacă nu posedă cunoștințe suplimentare anterioare din domeniul juridic.

Cu siguranţă, ideilor prezentate li se pot adăuga şi altele, însă am speranţa că, prin abordarea accesibilă și riguros structurată, materialul ar putea constitui un instrument util de documentare pentru toţi cei care, în diferitele momente ale vieţii, se confruntă cu nevoia de aprofundare a domeniului vast al dreptului familiei.



 

49,50 lei

ID Produs: 138514 SKU: 239 Categorie: Etichete: , ,
Autor

Gabriela Cristina Frențiu

Data apariției

28 noiembrie 2023

Format

Academic, X4

ISBN

978-606-9628-50-8

Nr. pagini

208

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.