Interviu cu Raluca Bercea: „Pentru mine, magia dreptului stă în interpretare şi în interpret” iunie 14, 2017 – Postat in: Interviuri

Conferenţiar doctor în cadrul departamentului de drept public al Facultăţii de Drept de la Universitatea de Vest din Timişoara, doamna Raluca Bercea a acceptat să ne răspundă tuturor întrebărilor cu sinceritate, amintindu-şi despre studenţie, alegerea unei cariere în domeniul dreptului şi dezvăluind reţeta personală a echilibrului.

Raluca Cîrjan: Ce profesie credeți că ați fi avut astăzi dacă nu ați fi urmat și cursurile facultății de drept?

Raluca Bercea: Vă mulțumesc pentru întrebarea aceasta. Mă gândesc și eu la ea câteodată, evident, mai ales în momentele în care dreptul mă irită, mă descumpănește sau mă dezamăgește şi regret atunci – dar întotdeauna pentru scurt timp – că m-a deturnat de la prima mea opțiune academică. Aș fi fost, cu siguranță, o foarte eficientă profesoară de limbi străine. Sau o profesoară de limba română cu multă imaginație. Constat, însă, când îmi exercit expertiza în aceste materii asupra fiicei mele mari sau a colegilor ei de clasă, că mi-am păstrat intacte atât cunoștințele respective, cât și savoir faire-ul unui profesor care trebuie să reușească întotdeauna să le prezinte elevilor propria materie ca fiind Cea mai…

Raluca Cîrjan: Care este cel mai important lucru pe care îl cunoașteți astăzi, dar la care nu vă gândeați deloc când aveați 20 de ani?

Raluca Bercea: Vorbind (şi) despre profesie, la 20 de ani mi se părea că cel mai important lucru este să fii cel mai bun, cu pletora aferentă: să fii ambițios, să strălucești, să fii remarcat, să te epuizezi, eventual, construindu-te și apoi perfecționându-te. La 40 de ani, mi se pare că întotdeauna, inclusiv în profesie, contează să fii generos, să îi faci loc și celuilalt, să îl pui în valoare, să îi dai valoare, să îl construiești. E o schimbare de perspectivă pe care o datorez studenților mei, cărora le mulțumesc că m-au făcut să văd clar şi în această privință.

Raluca Cîrjan: Care e cea mai frumoasă amintire din studenție? Dar cea mai amuzantă?

Raluca Bercea: În anul II de facultate, la drept, am participat la Geneva la un concurs de procese simulate în drept internațional public. Jucaserăm câteva meciuri grele, dintre care unul cu o echipă foarte bună din Paris. La gala din ultima seară, când s-au anunțat clasamentele, mi-am auzit strigat numele. Câștigasem un premiu de pledoarie. Mi se părea atât de improbabil, încât m-am ridicat de pe scaun după ceva timp. Nimic nu a egalat ca intensitate această experiență în anii următori de facultate. Și mă bucur foarte mult că am împărțit-o cu profesorul meu, domnul Valentin Constantin.

Cea mai amuzantă întâmplare din studenția mea la drept îmi servește când măsor cât de greu e pentru juriști să se descentreze, să-și părăsească provizoriu domeniul atât de disciplinat și cât de greu rămâne, pentru nejuriști, să îi înțeleagă. Eram studentă în anul I la drept, în prima sesiune de examene, și terminasem, în vara aceluiași an, facultatea de litere. La litere, în anul IV, se studia estetica, o disciplină la fel de enigmatică, dificilă, precisă și provocatoare ca procedura civilă, care mie îmi plăcuse foarte mult. Or, în iarnă, la unul din examenele de la drept, a trebuit să răspund la această tranșantă întrebare: este dreptul o știință sau o artă? O artă?! Îmi amintesc și acum stupoarea cu care am privit subiectul, pe care nu am rezistat impulsului de a-l trata așa cum ar fi făcut-o un student la litere, din perspectiva definițiilor şi criteriilor avansate în estetică pentru a diferenția arta de non-artă. Acum, îndârjirea mea de a apăra domeniul artistic de cel juridic mi se pare comică. Doar mult mai târziu am descoperit virtuțile interdisciplinarității.

Raluca Cîrjan: Ce v-a atras la dreptul Uniunii Europene?

Raluca Bercea: Un text, desigur, și un interpret. Refac, în fiecare an, în fața unui amfiteatru de studenți, magia din Van Gend en Loos și Costa vs. Enel. Arăt cum, dincolo de tratat și peste el, transgresând opinia propriului avocat general, judecătorul de la Luxemburg așază – într-un loc unde puteau fi și, retrospectiv, sunt, deși a priori nu-i vedea nimeni clar  – particularii. Citim împreună raționamentul – care ni se pare circular – și mă entuziasmez, de fiecare dată, de sagacitatea Curții, de intuiția judecătorilor, de felul cum recuperează sau creează interpretativ norma. Pentru mine, magia dreptului stă în interpretare şi în interpret. Or, nicio materie nu mi s-a părut atât de tributară acestei magii ca dreptul Uniunii Europene.

Raluca Cîrjan: Ce sfat aveți pentru studenții nehotărâți în ceea ce privește viitoarea lor carieră?

Raluca Bercea: Dacă ne gândim la studenţii de la drept, mi se pare mai ales important ca ei să fie deschişi la toate experienţele pe care facultatea le poate oferi: stagiile de practică, concursurile naţionale sau internaţionale de procese simulate, Hexagonul facultăţilor de drept, şcolile de vară, cercurile studenţeşti, conferinţele cu secţiuni deschise studenţilor, voluntariatul în domenii conexe celui juridic. La un moment dat, în unul dintre aceste contexte, cu siguranţă ceva hotărâtor se va întâmpla. Nu exclud, pe de altă parte, ca momentul de graţie să survină la un curs, intermediat de un profesor, sau de frumuseţea vreunei discipline (am auzit acum câteva zile declaraţia de iubire pe care i-o repeta un coleg de-al meu de facultate dreptului civil!). Pe de altă parte, universitatea mea a deschis acum un an materii transdisciplinare care pot fi accesate de studenţi ai altor facultăţi. Nu aş minimaliza, în definitiv, meritele convertirii – mai ales a nehotărâţilor – la o altă formaţie intelectuală, la o altă disciplină. Dreptul nu mi se pare o facultate pentru nehotărâţi.

Raluca Cîrjan: În opinia dumneavoastră, cu ce seamănă mai mult avocatura din România: un carusel vechi, care scârțaie, sau cu un roller coaster în care nu ai timp să te plictisești?

Raluca Bercea: În opinia mea, cu un roller coaster în care nu ai timp să te plictisești. Judec lucrurile mai ales din perspectiva avocaţilor mai activi decât mine, soţul meu, colegii mei de cabinet sau de facultate, ori prietenii noştri, pe care îi văd din ce în ce mai puţin şi care, mai ales, nu par să se plictisească.

Raluca Cîrjan: În contextul în care viteza guvernează din ce în ce mai multe aspecte ale vieții noastre, cum facem să mai găsim plăcere în rutină și satisfacție în simplitate?

Raluca Bercea: Simplitatea mi se pare, într-adevăr, o virtute, dar nu ştiu dacă este una plăcută. Pe de altă parte, rutina m-a salvat de multe ori. Cred că am (şi, în general, am avut) şansa de a putea face lucrurile care îmi plac, fără regrete. Am putut, mai ales, să dau un sens lucrurilor care mi se păreau fundamentale atunci când mă formam în prima mea facultate, în momentul în care am ajuns să predau într-o facultate de drept.

Raluca Cîrjan: Uneori nu avem nevoie de un bilet spre capătul pământului, ci de o canapea confortabilă și o carte bună, care să ne trimită în orice călătorie vrem. Ce carte le recomandați cititorilor care doresc să evadeze?

Raluca Bercea: Exersându-mi nou-descoperitul – pe atunci – interes pentru comparaţia juridică, am scris la un moment dat un text intitulat Toute comparaison des droits est une fiction. Prin urmare, mi se pare evident că şi dacă aş avea un bilet spre capătul pământului, evadarea ar fi pentru mine cu totul discutabilă faţă de virtuţile adevăratei ficţiuni (sic!). Pentru mine, capătul pământului e încă din adolescenţă Macondo, fiindcă atunci am citit prima dată Un veac de singurătate. Dacă îmi cereţi să recomand evadarea momentului prezent, aş spune Solenoid, bucuroasă, uimită că putem fi contemporani cu o carte atât de mare.

Raluca Cîrjan: Cum vă păstrați echilibrul și pofta de viață?

Din nou, fac parte din categoria oamenilor foarte norocoşi: îmi încep şi îmi termin fiecare zi într-o casă pe care o împart cu două domnişoare, fiicele mele, şi cu doi domni, soţul meu şi tatăl meu. Iată un echilibru.