Interviu cu Evelina Oprina: „Cred că este ultima şansă pentru a reconstrui încrederea pe care justiţia a pierdut-o în faţa românilor” iunie 14, 2017 – Postat in: Interviuri

Doamna judecător Evelina Oprina este Președinte al Tribunalului Ilfov și profesor universitar doctor, predând drept procesual civil studenților. Activitatea publicistică i-a fost răsplătită cu mai multe premii, iar pasiunea sa pentru domeniul executării silite a apărut dintr-o necesitate, așa cum veți afla în rândurile ce urmează. Răspunde cu sinceritate, își dorește o resetare a sistemului și nu se vede fiind altfel decât energică și activă în fiecare zi.

Raluca Cîrjan: Bună ziua, vă mulțumesc mult că ați acceptat să stăm de vorbă. Pentru început, aș vrea să vă întreb ce v-a determinat să alegeţi calea unei profesii juridice. Nu v-a atras niciun alt drum?

Evelina Oprina: Vă mulţumesc pentru timpul alocat acestui interviu şi pentru că eu am fost alegerea dvs. în transmiterea câtorva gânduri cititorilor cărţilor şi site-ului dvs. şi nu numai. Personal, apreciez tinereţea şi entuziasmul dvs., precum şi nivelul calitativ ridicat al lucrărilor pe care le editaţi.

Referitor la resorturile ce m-au determinat să aleg o profesie juridică, trebuie să vă mărturisesc că nu îmi amintesc cu precizie momentul la care am luat o astfel de decizie, pentru că ea a venit oarecum firesc şi s-a adaptat perfect structurii mele interioare. Oricum, eram în perioada de început a liceului când am conştientizat că ceea ce mi s-ar potrivi ca şi profesiune este o activitate care să îmi dea posibilitatea de a cântări şi echilibra lucrurile, de a căuta adevărul, de a avea, totodată, o anumită libertate interioară care să-mi îngăduie să mă manifest aşa cum cred eu de cuviinţă. Toate acestea cuplate, bineînţeles, cu faptul că am fost crescută şi educată în spiritul asumării unui mare grad de responsabilitate faţă de ceea ce fac, astfel încât am ştiut dintotdeauna că nu voi abuza de libertatea pe care mi-o doream.

Aşadar, am fost sigură încă de la început în privinţa alegerii profesiei şi nu îmi amintesc să fi avut şi alte opţiuni, poate doar scurte reflecţii interioare necesare pentru a mă convinge că decizia este cea corectă.

Raluca Cîrjan: Exerciţiu de imaginaţie: studenta Evelina Oprina, faţă-n faţă cu persoana de astăzi. Prima e rugată să îi evalueze celei din urmă activitatea desfăşurată în calitate de profesor la unul dintre cursuri. Care e nota pe care i-ar acorda-o şi de ce?

Evelina Oprina: O întrebare extrem de subtilă şi care presupune să fiu maxim de sinceră. Şi voi fi, spunându-vă că activitatea didactică pe care o desfăşor presupune atât predare de cursuri, cât şi susţinere de seminarii. Între cele două forme de activitate există o mare deosebire, întrucât cea de predare nu implică decât într-o foarte mică măsură interacţiunea cu studenţii, aceasta din urmă fiind rezervată, în principal, activităţii de seminarizare. Eu mă regăsesc total în această latură de seminarizare a activităţii didactice, întrucât îmi place să discut cu studenţii problemele spinoase ale procedurii civile, să clarificăm anumite aspecte neclare ori controversate, să rezolvăm diferite speţe, să căutăm soluţii. În ce priveşte activitatea de predare la cursuri, pot să spun că încerc constant să mă perfecţionez, să-mi îmbunătăţesc stilul de lucru, să fiu cât mai explicită şi să reuşesc să transmit cât mai multe informaţii studenţilor. Nu reuşesc întotdeauna, sunt zile de curs în care plec acasă nemulţumită de modul în care a decurs predarea, poate şi pentru că fac acest exerciţiu de mult mai puţini ani decât activitatea de seminarizare. Astfel, cred că un cadru didactic se formează şi devine un adevărat profesor numai în ani de experienţă, de pregătire şi perfecţionare personală continuă, de îmbunătăţire şi diversificare a metodelor şi a instrumentelor de lucru.

Raluca Cîrjan: Care sunt cele mai valoroase lecţii pe care le-aţi învăţat la rândul dumneavoastră din experienţa didactică?

Evelina Oprina: Experienţa didactică este una extrem de interesantă, care, personal, îmi desăvârşeşte latura profesională, contribuind la dezvoltarea mea continuă, dar, în egală măsură, şi umană. Este o activitate pe care o practic de peste 18 ani şi care mi-a oferit foarte multe provocări şi emoţii. Am învăţat în toată această perioadă să fiu comunicativă, deschisă, apropiată de ceilalţi şi generoasă. De asemenea, am învăţat lecţia răbdării, perseverenţei, calmului şi echilibrului, a stricteţii şi a corectitudinii.

Raluca Cîrjan: V-aţi gândit că, în eventualitatea în care veţi deveni membru CSM, vă va lipsi partea practică a dreptului?

Evelina Oprina: Nu doar că m-am gândit la acest aspect, însă cred că a fost unul dintre cele la care am reflectat îndelung. Aşa cum vă spuneam, mi-am dorit întotdeauna să devin judecător, iar partea pe care o îndrăgesc cel mai mult din această profesie este tocmai latura practică a acesteia, apropierea de dosare, dar şi întâlnirea cu sala de judecată. Nici acum nu sunt pe deplin confortabilă cu perspectiva de a mă îndepărta o vreme de latura practică a profesiei, însă în balanţa deciziei au cântărit şi alte aspecte la fel de importante.

Voi încerca să fiu în permanent contact cu colegii mei, cu problemele practicii judiciare, mă voi implica în toate aspectele şi proiectele ce vor presupune, din noua poziţie, contactul cu activitatea practică, voi păstra o legătură strânsă cu activitatea didactică şi ştiinţifică şi sunt sigură că voi reuşi să suplinesc lipsa activităţii pur practice.

Raluca Cîrjan: Care este cea mai puternică motivaţie din spatele acestei candidaturi? Numiţi-ne principalele trei aspecte pe care vă propuneţi să le schimbaţi sau pentru care veţi lupta în calitatea de membru CSM.

Evelina Oprina: Dorinţa de a rezolva măcar în parte anumite probleme cu care se confruntă în prezent instanţele noastre. Am avut prilejul oferit de deţinerea unei funcţii de conducere de a intra în contact cu extrem de multe probleme ale sistemului nostru judiciar, începând cu cele apreciate mărunte şi ajungând la cele importante şi care presupun un efort de anvergură, de ordin instituţional. De asemenea, am întâlnit atât de multă inerţie, lipsă de implicare, lipsă de conştientizare a locului şi rolului fiecăruia, compromisuri păguboase şi valori răsturnate încât am considerat că e momentul unei altfel de abordări clare, deschise şi asumate, sperând în alcătuirea unui viitor corp de membri CSM valoros, onest şi implicat.

În calitate de membru CSM îmi propun, printre altele, să obţin o redimensionare substanţială a schemelor de personal, prin adaptarea acestora nevoilor concrete şi specifice ale fiecărei instanţe ori suplimentarea acestora, degrevarea judecătorilor de atribuţiile administrative, astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a aloca timp suficient în vederea studierii dosarelor şi perfecţionării profesionale, realizarea unei aşezări a organizării administrative care să permită desfăşurarea activităţii de către fiecare judecător împreună cu doi grefieri, eliminarea îndreptăţirii ministrului justiţiei de a fi titular al acţiunii disciplinare etc.

Raluca Cîrjan: Subiectul salarizării magistraţilor este o problemă ardentă în această perioadă. Sute de judecători au semnat memorii pentru aplicarea nediscriminatorie a legii, în sistemul judiciar este o stare de tensiune, se pare că de-a lungul anilor s-au acumulat mai multe probleme ce se cer a fi rezolvate. Care este poziţia dumneavoastră vizavi de acest subiect?

Evelina Oprina: Aşa cum am susţinut şi în proiectul meu de candidatură, problema salarizării magistraţilor este un aspect ce se subsumează independenţei acestora. Nu detaliez palierele acestui principiu şi nici importanţa lui, întrucât în mare parte ele sunt bine cunoscute. Am pledat şi susţin în continuare necesitatea asigurării unui nivel suficient de ridicat al salarizării magistraţilor, luând în considerare, în principal, suma de incompatibilităţi ce grevează statutul acestora.

Din păcate, constat că Ministerul Justiţiei, actualul administrator al bugetului instanţelor judecătoreşti, nu dă dovadă de maturitatea necesară gestionării acestei chestiuni, de aplecare şi de înţelegere reală a aspectului aici discutat, afectând în substanţa sa independenţa judecătorilor. Atitudinea manifestată în ultima perioadă de reprezentanţii puterii executive în privinţa subiectului salarizării magistraţilor este profund dăunătoare sistemului judiciar, percepţia colegilor judecători fiind aceea a unei incapacități de receptare a nevoilor sistemului, pe de o parte, şi de lipsă de voinţă, pe de altă parte.

Acesta este unul dintre motivele pentru care sistemul judiciar, aproape în unanimitate, susţine necesitatea urgentă a transferului bugetului instanţelor judecătoreşti de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori chiar la CSM, fiind de esenţa unei justiţii pe deplin independente asigurarea unui statut al magistraţilor pe măsura rolului constituţional ce-i este acordat.

Mai constat cu regret că astfel de atitudini sunt de natură să creeze în percepţia publicului larg imaginea unui sistem preocupat exclusiv de problemele sale de ordin salarial, cu consecinţe evident nefavorabile, cu discuţii mutate artificial pe tărâmul greşit al comparaţiilor cu utilitatea ori valoarea celorlalte profesii. Astfel de analize ori confruntări cu diferite alte categorii socio-profesionale sunt complet nesănătoase şi de natură să compromită sistemul judiciar, erodându-l şi slăbindu-l. Fiecare profesiune este îndreptăţită să i se recunoască cu decenţă şi respect statutul pe care îl are, fiind de la sine înţeles că modul de rezolvare a problemei salarizării magistraţilor trebuie să depăşească acest nivel al discuţiilor şi să capete valoarea cuvenită, cu atât mai mult cu cât demersurile actuale ale judecătorilor sunt centrate exclusiv pe necesitatea respectării legii aplicabile tuturor categoriilor de personal bugetar, iar nu a unor solicitări de suplimentare artificială a indemnizaţiilor.

Raluca Cîrjan: E posibilă o resetare a sistemului, pentru a reconstrui încrederea pe care justiţia a pierdut-o în faţa românilor?

Evelina Oprina: Din punctul meu de vedere, cred că este ultima şansă. Şi nu o spun pentru că sunt implicată în procesul alegerilor pentru un nou CSM, întrucât este cu evidenţă cunoscut că acest organism este unul colegial şi, prin urmare, soluţiile depind de voinţa colectivă a majorităţii membrilor săi. Cred, însă, că aşezarea unui nou Consiliu pe baze mult mai sănătoase din toate punctele de vedere, cuplată sper şi cu un nou reprezentant al puterii executive în fruntea ministerului justiţiei începând cu următorul mandat, mai implicat şi profesionist, deschis şi asumat, pot reconstrui încrederea despre care vorbim.

Este unul din obiectivele pe care trebuie cu necesitate să şi le propună viitorul CSM, bineînţeles în limitele atribuţiilor ce-i sunt conferite de lege.

Însă, atrag atenţia că acest deziderat nu se poate atinge decât dacă asigurăm, în primul rând, prezenţa în viitorul Consiliu a unor colegi deschişi, transparenţi, implicaţi şi echilibraţi. Şi aceasta depinde numai de noi, magistraţii.

Raluca Cîrjan: Momentan sunteţi „vocea” cu cea mai mare autoritate în materie de executare silită. Aţi scris un tratat pe acest subiect, sunteţi director ştiinţific al singurei reviste de executare silită din ţară şi primul nume pe afişele conferinţelor în domeniu. Cum s-a născut pasiunea pentru un domeniu de care majoritatea fug sau pe care îl consideră mai puţin atrăgător?

Evelina Oprina: Pasiunea mea pentru domeniul executării silite a apărut dintr-o necesitate, aceea de a putea să soluţionez cauzele de executare silită, numeroase de altfel, cu care eram învestită în calitate de judecător. Iată că revin la modul responsabil în care am fost crescută, despre care vă vorbeam şi care mă caracterizează. Se întâmpla acest lucru la începutul carierei mele de judecător, până în acel moment, aplecarea mea ştiinţifică fiind preponderent manifestată doar în zona primei faze a procesului civil. Aşadar, nevoia de a înţelege executarea silită, mecanismele de funcţionare, logica normelor care o alcătuiesc m-au apropiat încet, dar sigur de această zonă mai puţin atrăgătoare, cum spuneţi dvs., fără să vă dau neapărat dreptate, însă aş adăuga eu mai puţin feminină, atât prin modul său practic de aplicare, de multe ori contondent, cât şi prin ponderea mai mare a colegilor executori judecătoreşti de sex masculin.

În prezent am depăşit angoasa apropierii de dificultăţile pe care le ridică executarea silită şi pe care le întâlnesc în dosare, fără ca prin aceasta să înţelegeţi că nu aş mai avea greutăţi, piedici practice în rezolvarea anumitor probleme ori provocări aduse de această materie. Dimpotrivă, faza executării silite este dinamică şi în permanentă dezvoltare, mişcare, chiar descoperire, aşa încât continuă să incite la reflecţii permanente, ceea ce mă determină să fiu în continuare prezentă şi activă în această zonă.

Raluca Cîrjan: Ce vă motivează să începeţi fiecare zi cu forţe proaspete?

Evelina Oprina: Faptul că eu şi cei dragi mie suntem sănătoşi, proiectele în care sunt implicată, bucuria că reuşesc să trăiesc o nouă zi în care să fac exact ceea ce îmi place.

Raluca Cîrjan: În calitate de judecător, exercitaţi un rol activ în aflarea adevărului. Cât timp vă mai rămâne să fiţi activă şi în afara sălii de judecată? Cum vă reîncărcaţi bateriile?

Evelina Oprina: Tot timpul zilei sunt activă, energică, nu mă văd fiind altfel. Chiar şi în zilele libere ori în vacanţe sunt în permanentă mişcare, acţiune, fie poate numai de ordin reflexiv, dar cu siguranţă nu cunosc, chiar dezaprob, sentimentul de pasivitate, inacţiune, delăsare.

Mă reîncarc cu soare, cu lumină, cu optimismul celor din jur şi cu călătorii în locuri mereu noi din care obligatoriu trebuie să învăţ ceva.