Gânduri despre „Aici nu suntem la Onălești” septembrie 27, 2021 – Postat in: Noutăți & Recenzii

de Lavinia Tec

„Ferice de cei persecutați din pricina dreptății, căci a lor este Împărăția Cerurilor”

(Evanghelia după Matei, cap. 5, v.10)

Joi am primit în dar cu emoție și bucurie cartea doamnei Rodica Constantinovici apărută la Editura Solomon. Vineri dimineața am început lectura. La amiază, fără să știe ce citesc, Ileana Roșu mi-a trimis un mesaj cu 4 pagini scanate din carte. Sincronicitate. Seara am finalizat lectura cu lacrimi în ochi, pătrunsă de o pace și o iubire neomenească. Cu ochii deschiși mi-am imaginat cum o strâng tare în brațe pe Rodica (chiar dacă nu am avut onoarea să o cunosc altfel decât la telefon, în colaborarea noastră în cadrul INPPA-ului) și cum îi șoptesc la ureche, printre lacrimi, … „mulțumesc”.

În cartea Aici nu suntem la Onălești, autoarea Rodica Constantinovici descrie un capitol din povestea vieții sale, care se întinde între anii 2015-2021. Victimă a abuzului de abuz în serviciu, victimă a abuzului de putere, în statul de drept al DNA, într-o perioadă în care românii erau hipnotizați în cadrul unui program special – spectacolul cătușelor DNA –, care rula pe toate posturile importante de televiziune de știri, aproape în fiecare dimineață, Rodica îl introduce pe cititor în două universuri care se întrepătrund spiritual. Cititorul o urmează pe Rodica în toate spațiile în care se desfășoară viața sa: acasă, în duba DNA, în birou – biroul procuroarei, biroul său de avocat –, în sălile de judecată, în celulele din Arestul Central, în hipermarket. În fiecare spațiu se peterece câte o întâlnire la care cititorul asistă. În mod curios, dar deloc întâmplător, Rodica se întâlnește în aceste spații cu multe femei: polițiste, procuroare, judecătoare, gardience, colege de celulă, colege de birou, prietene, chiar și sora ei. Însă cel mai fascinant loc în care va pătrunde cititorul este lumea interioară a Rodicăi, acolo unde o va cunoaște cu adevărat.

Dincolo de abuzul de putere, cititorul poate vedea puterea care corupe ființa umană. Dincolo de mizeria din Arestul Central, cititorul poate vedea mizeria umană. Dincolo de captivitate, cititorul poate vedea omul liber. Dincolo de libertate, cititorul poate vedea omul în captivitate. Dincolo de amarul suferinței care i-a invadat, pentru o vreme, viața, trupul, mintea, sufletul, cititorul poate gusta dulcele triumf asupra ei. Căci această carte nu este atât de mult despre nedreptate, după cum spune chiar autoarea, ci mai degrabă despre cum să înfrunți și să suporți nedreptatea.

Cu mult curaj, cu multă luciditate, sinceritate, smerenie și demnitate, autoarea scrie despre suferința fizică, psihică, emoțională, sufletească. Era necesară o astfel de carte, pentru că, din păcate, în lumea în care am trăit și ne-am format noi, juriștii, dar și în lumea de azi, în care trăiesc și se formează actualii juriști, nu am fost/nu suntem pregătiți, antrenați pentru suferință. Suntem pregătiți pentru prosperitatea care asigură fericirea: o carieră de succes, poziții cât mai înalte, putere și bogăție. Evanghelia aceasta a prosperității este departe de mesajul Mântuitorului Isus Hristos. Ultimele cuvinte pe care Domnului Isus Hristos le-a adresat ucenicilor Săi înainte de a fi prins în Ghetsimani și supus unei judecăți omenești nedrepte au fost: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Evanghelia lui Ioan, cap. 16, v. 3).

Înaintând pe calea suferinței, confruntându-se cu durerea, memoria îi restituie Rodicăi gânduri, cuvinte, gesturi, atitudini. Și totul capătă sens. O lege care guvernează întregul Univers guvernează și viața fiecărui om: legea cauzei și efectului. Această lege nu comportă nici o excepție. Cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cum măsura cu care măsurați, vi se va măsura! (Isus Hristos în Predica de pe munte, Matei cap. 7, v. 2). Și totul are un scop, are o semnificație.

În cartea aceasta despre abuzul de putere și despre daunele provocate de nedreptate, de arestarea nelegală, nu veți găsi nici lamentații, nici victimizare. Nu veți auzi tonul acuzator al autoarei la adresa celor care au comis nedreptatea. Nu veți auzi un strigăt care să cerșească milă. Nu veți simți setea de răzbunare. Ci veți simți o iubire și o pace care întrec orice pricepere, pe care mintea omenească nu le poate explica. În realitate, adevăratul mesaj pe care-l transmite cartea este despre iubirea aproapelui, indiferent cine este el (chiar dușmanul!) sau unde se află acesta (în sferele puterii sau într-o celulă din Arestul central) și calea păcii. Ce vrea să ne spună autoarea este chiar mesajul pe care Apostolul Pavel îl transmite când se afla în detenție la Roma: Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!” zice Domnul. Însă, dacă dușmanul tău este flămând, dă‑i să mănânce; dacă este însetat, dă‑i să bea. Căci, făcând așa, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui. Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine! (Epistola către Romani, cap. 12, v. 19-21).

Cartea conține lecții prețioase de viață și de drept: despre demnitate, despre putere și exercitarea puterii, statul de drept și statul nedrept, domnia legii și guvernarea străzii, dreptul la respectarea vieții private și puterea nelegitimă de a o încălca, despre etică și deontologie profesională, erori judiciare, manipulare, despre iubire, compasiune, iertare.

M-a impresionat până la lacrimi durerea provocată de abandonul în relații și beneficiile prieteniei autentice, care nu se împiedică de rechizitorii și sentințe penale, de zăbrelele, lacătele sau zidurile unei pușcării sau de statut. După cum spune autoarea, este vorba de curajul de a menține relații, relații cu cei suspectați de săvârșirea unei fapte penale, cu inculpații sau condamnații.

Parcurgând cartea, mi-am dat seama că două lecții sunt esențiale, mai ales pentru profesiile juridice: despre demnitate și despre puterea la care vor accede judecătorii și procurorii. O putere care poate corupe, o putere care poate manipula, o putere care poate călca în picioare demnitatea umană, o putere care-i poate dezumaniza și îi poate transforma în monștri.

Urmărind drama judiciară care a avut-o ca protagonistă pe autoare, urmărind drama judiciară a lui Robert Roșu, despre care amintește chiar autoarea în cartea sa și amintindu-mi că, odată, în calitate de cadru didactic, responsabil cu educația juridică a tinerilor noștri, apărător al statului de drept, am condamnat cu fermitate adoptarea, seara, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017, a încolțit în mintea mea următoarea întrebare: am fost și sunt eu păzitorul fratelui meu?

Am trăit întotdeauna cu convingerea că nimic nu este la voia întâmplării. Poate că urmează o trezire în rândul nostru, al avocaților, al dascălilor, al juriștilor, în societate.

Poate că viața chiar are umor, așa cum repetă autoarea în carte. Poate că reputatul civilist, avocat, formator la INPPA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, veghind din această poziție, o vreme, la crearea și respectarea statului de drept, femeie și mamă, distinsa doamnă Rodica Constantinovici, va accepta invitația pe care i-o lansez public de a susține o prelegere despre dreptul la demnitate și dreptul la respectarea vieții private în fața studenților de la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.